”Mi-a plăcut mult apelul vostru la educație pentru schimbare
profesor participantprogram Educație pentru schimbare, Tabără Educațională 2022
În cadrul programului „Educație pentru schimbare”, parte din LA PAS 2022, are loc o tabără educațională, în perioada 26-27 august 2022. S-au înscris și au fost selectate cadre didactice din învățământul gimnazial și liceal din Municipiul Timișoara, interesate să se implice în activități care contribuie la dezvoltarea comportamentelor de consum responsabil în rândul elevilor și familiilor acestora.
”În sfârșit, un proiect în care nu mă simt ca într-un șablon!
profesor participantprogram Educație pentru schimbare, Tabără Educațională 2022
”




”Mă bucur să văd că mai sunt și alți colegi profesori care nu sunt dornici să plece de la școală imediat ce a sunat clopoțelul.
profesor participantprogram Educație pentru schimbare, Tabără Educațională 2022
Proiectele se vor implementa în perioada septembrie-noiembrie 2022.