Program artistic #LaPas în Parcul Rozelor, Timișoara
Pe toată durata Festivalului, va fi o scenă de DJ locali care vor pune muzică exclusiv de pe vinil: Angel (SouledOut), Rapala(Soulheads) și who:ratio, powered by Zumzet sound system.
🟠Vineri 23 septembrie 2022

🟠Familia Firescu – Școala de Circ

Un spectacol de funambulism burlesc „made in Romania”, cu echilibru sus și tot mai sus. O familie ordinară și întâmplări extraordinare îndeamnă publicul la visare. Principiul de bază pe care spectacolul tinde să îl inspire este „Libertate, pas cu pas”.

Un show de zile mari pentru publicul larg.

🟠Jazzy BIT

JazzyBIT este un trio de loud jazz din Timișoara (România) format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), ce oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Sună ca și cum Hiromi ar cânta cu Snarky Puppy, dar în trio.

LA PAS este un program produs de Asociația CRIES și este orientat către evidențierea complexității legăturii dintre hrană, cultură și consum durabil.

Vezi programul integral al Festivalului LA PAS aici

Muzică #LaPas în Parcul Rozelor, Timișoara
🔴Sâmbătă 24 septembrie 2022

🔴Concert pentru copii Nina Ninar 

Nina Ninar este un concert documentar cu cântece de leagăn din diferite părți ale lumii, culese de la locuitorii din cartierul Arroios din Lisabona, unde conviețuiesc peste 90 de grupuri etnice. Un concert adaptat pentru copii.

Producător artistic: Cooperativa LARGO Residências

🔴Mădălina Pavăl Live Orchestra

Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan (acordeon, chitară) urcă pe scena din Parcul Rozelor alături de Lucian Naste (chitară), Alex Corlan (bas), Ioana Turcu (flaut), Diana Ciudin (vioară), Sarah Andreescu (vioară), Larisa Retegan (violă), Mihail Grigore (violoncel), Iacob Artin Panighiant (contrabas), Alice Hristodor (harpă) și Philip Goron (percuție) pentru un spectacol complex. Muzica lor explorează fuziunea groove-urilor moderne cu instrumentele clasice și tradiționale. Mădălina Pavăl, tânăra solistă din Bucovina care a pus folclorul românesc pe ritmuri moderne, crede că în aceste vremuri în care trăim prea rapid avem nevoie să încetinim ritmul, să ne chestionăm rădăcinile. Absolventă de Conservator la București, Mădălina Pavăl face prin cântecele ei o fuziune între doina românească, hip-hop şi muzica clasică. Cântă adesea despre natură, locul care o inspiră în cel mai mult.

LA PAS este un program produs de Asociația CRIES și este orientat către evidențierea complexității legăturii dintre hrană, cultură și consum durabil.

Vezi programul integral al Festivalului LA PAS aici

Muzică #LaPas în Parcul Rozelor, Timișoara
🔵Duminică 25 septembrie 2022

🔵„Muzica este pentru toți”

Artiști: Kira Németh & Bela Wittek, Ungaria

Un duo muzical (chitară, percuție și voce) ce ne propune o interpretare sensibilă a unor melodii din cultura folk maghiară. Cei doi artiști vin din Nagyvázsony, localitate situată în apropiere de Veszprém, oraș care va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023, alături de Timișoara.

🔵Bogdan Simion și Lăutarii de Mătase

Un concert complex de muzică lăutărească, cu cântece ce ascund în ele lacrimile, bucuria, durerea și nădejdea de ieri și azi. O adevărată incursiune în muzica lăutărească din România, unde lăutarii au reprezentat de peste 175 de ani un spirit modern şi european, similar cu cel din alte colțuri ale Europei, fie că vorbim de interpreții de flamenco din Spania, de fado din Portugalia sau de jazz manouche din Franţa.

Simion Bogdan-Mihai este cântăreț, cobzar, pasionat de folclor, realizator radio și TV. El va fi însoțit de Taraful Lăutarii de Mătase, compus din Cornel Neacșu, Robert Adam-Szoltan, Nelu Răducanu și Mandi Pană.

Leave a Reply