Societatea într-o farfurie

“Dacă te uiți la oricare dintre mâncărurile românești, evident, la a doua mână, poți urmări pe firul istoriei care ar fi influențele, cam de unde au venit, cam cum au fost adaptate ș.a.m.d. Antropologia alimentației, ca să trag spuza pe turta mea, are un soi de deviză: o societate într-o farfurie, adică poți să reconstitui, în mare măsură, istoria unei societăți uitându-te la când, cum, ce și cine mănâncă. Pentru că aici, dincolo strict de rețete, intră o serie întreagă de factori: când mănânci acea mâncare, cum, apropo de estetică, și locul unde mănânci. Toate acestea trec prin niște norme foarte fixe. Poți citi într-un banchet, într-un ospăț, ierarhii sociale, inițieri, roluri de gen, poți identifica o întreagă structură socială până la ultimele detalii. Poți să îți dai seama dacă e masă rotundă sau dreptunghiulară, dacă e mare, dacă e mică, când au apărut și în ce context au apărut măsuțele mici de cafea până la perioada comunistă și postcomunistă, câtă vreme a mai rămas masa mare din apartament, pe lângă care nu aveai loc nici să te miști, și care reproducea o anumită structură de familie. Masa trebuia să fie mare pentru că se aduna tot neamul, cu bunicul sau nașul în capul mesei, cu sărbătorile la care trebuia să participe întreaga familie. Ei bine, când dispare masa mare, ca obiect de mobilă, știi sigur că s-a schimbat ceva profund în structura familiei.”

(selecție din interviul cu Vintilă Mihăilescu, realizat de CosminDragomir; 
http://gastroart.ro/2017/11/04/vintila-mihailescu-parca-nu-e-fancy-nu-e-trendy-sa-oferi-o-mancare-romaneasca-bine-gatita-impresia-mea-este-ca-cererea-pentru-bucatarie-romaneasca-este-uriasa-dupa-bulimia-fireasca-a-anilor-90/)